Category Archive

… si Yahoo se gandea sa refuze oferta Microsoft inca inainte ca aceasta sa fie facuta publica. Cititi mai multe aici

Voiam de mult sa scriu despre cea mai amuzanta intalnire din luna asta de acum cateva luni. La inceput de februarie, tarziu, in statia de la Unirii a tramvaiului 32. Bob il recunoaste pe un fost coleg de munca. Stiti intrebarile clasice, ce mai faci, cum o mai duci, ai terminat scoala… pe unde mai lucrezi?

El:Lucrez in Paradis!
Noi:?!?!?!?!?!
El:Da, lucrez in Paradis, in Corbeanca, de acolo vin.
Noi:Aaa, Corbeanca….
Bob (curios):Si ce faci acolo?
El: Stau la poarta Raiului si tai bilete!
Noi:?!?!?!?!!?
Bob: Adica?
El: Vand macare pentru caini in Corbeanca!
Noi:Aaaa, deci nu chiar in Paradis.
Bob: Si cum e?
El: E bine, e mai bine ca in Feeria. La Feeria castigam mai bine, dar am vrut eu sa fiu sef.

Nu mai stiu toata conversatia, ce imi aduc aminte este ca baiatul se lauda cu un salariu de 600 lei noi (n-am intrebat, a zis el). Mai departe puteti sa va imaginati trei oameni: doi mirati si cu gurile cascate si al treilea vorbind cu dezinvoltura despre cum vinde mancare pt catei 10 ore pe zi de luni pana duminica in Paradis, a.k.a Corbeanca. Trist!

In ultimul timp mi-am tot adus aminte de perioada liceului: am intalnit colegi, am gasit teze, caiete si manuale, am redeschis carti, si insigna mea de hasdeean, pe care o credeam de mult pierduta. Si biletele trimise in timpul orei :).

Mi-amintesc ca abia asteptam sa termin liceul, acum as vrea sa ma intorc acolo. Stiu ca suna a cliseu, dar mi-e dor de parcul cu castani, de orele de angleza, de cele de franceza cu buchisitul de rigoare si de extra-buchisitul din timpul liber. De zilele in care mergeam la biblioteca cu colegii sa ne facem temele la istorie, de emotiile dinaintea de tezei, de orele de fizica si de recomandarile literare pe care ni le facea domnul profesor Iacob. De mesajele scrise pe foaie si trimise din mana in mana pana la destinatar, de profesori, de colegii pe care nu i-am mai vazut de un car de ani, de plimbarile pe bulevard. De glumele profesorului de stiinte sociale, de orele de romana. Si as vrea ca in loc de petrecerea de absolvire a facultatii sa mai fac odata petrecerea de absolvire a liceului, cu robe albastre, bere si Wind of Change.

M-am hotarat in week end sa ma plimb cu rolele prin parc si am zis eu sa nu le mai car in spate pana acolo, ci sa le pun direct in piciore. Ei bine, mare greseala! Pana in Cismigiu mi-am dat seama ca oamenii nu dau doi bani pe tine daca esti pe role pe banda pentru bicilisti. Toti se asteapta sa te dai tu la o parte, sa le pui la dispozitie banda aia de o jumatate de metru. Soferii care parcheaza pe trotuar se uita la tine, ofteaza, dar se bucura ca au loc de parcare. Ce daca tu, cu rolele in picioare, poti sa le ocolesti masinile doar prin sosea?!

Parcul Cismigiu, prea mic pentru o plimbare cu rolele si prea aglomerat. Pentru o plimbare cu rolele merg, deocamdata, tot in Herastrau.

Stiti cum sunt dimineata autobuzele, tramvaiele, troleele pline de batrani? Mereu m-am intrebat ce fac oamenii aceia trecuti de mult de a doua tinerete la 7 dimineata in autobuzele 300? De ce s-au trezit ei asa devreme sa se calce pe picioare cu studentii de la ASE grabiti sa ajunga la cursuri? De ce se duc dintr-un capat in altul al Bucurestiului numai ca sa cumpere marar?

Ei bine, duminica pe 10:30 in statia de la Foisorulde foc a troleului 69 de urca un cuplu. Ambii trecuti de 60 de ani, ea cu mantou albastru, pantofi maro si geanta asortata (dar goala, as zice eu, dupa volumul pe care il avea) si boneta imitatie de leopard. El, cu pardesiu kaki, pantaloni crem, pantofi albi impletiti si sosete albe plus una pereche ochelari de soare maro de dama pe nas. Eu am coborat la Gara de Est, ei au ramas in troleu. Mi-am luat pachetul trimis de mama pe microbuz (multumesc mama) si dau sa ma duc in statia din fata garii. Acolo, puhoi de lume, asa ca zic, ia sa merg eu pana la capatul troleului, adica vreo 500 de metri mai la vale.

In statie el si ea asteptau ceva. Ce credeti? Fix troleul 69!!! Nu vreau sa par lipsita de respect, dar sper ca atunci cand eu voi fi batrana sa am suficienta minte incat sa imi dau seama ca plimabrile sunt mai sanatoase pe jos si nu cu RATB-ul. S-au urcat oamenii in troleu, au dat fuga la scaune, chiar daca eram vreo 6 oameni cu ei cu tot in statie (erau scaune berechet, ba chiar nici nu s-au ocupat la prima statie). Eu am mers pana la Drumul Sarii, habar n-am pana unde si-au continuat calatoria (sper ca nu pana la capatul celalalt). Dar oricum ar fi, nu e mai proape Drumul Taberei cand te urci de la Foisor inspre Drumul Taberei si nu mai ocolesti prin Baicului?

Oare nu traim prea putin ca sa ne imbracam frumos si sa ne plimbam de la un capat la altul al autobuzelor? Doamne, sper sa ai grija de mine daca apuc batranetile!

Doua week-enduri consecutive la munte in ianuarie mi-au multumit planurile de drumetii pe luna asta. Prima escapada la caba Barcaciu, in muntii Fagaras, la vreo 4 ore (pentru mine) de mers pe jos de la Poiana Neamtului. Chiar daca e in creierii muntilor si nu are curent electric, cabana tot are site pe internet (asta ar trebui sa spuna ceva despre metodele de promovare). Departe de mult prea aglomerata Vale a Prahovei, pe cararea de munte pana la Barcaciu nu prea vezi gunoaie la fiecare pasul, nici demoiselle care tipa in padure sau turisti veniti cu cainii la aer curat. Cabana nu ofera prea multe facilitati, dar a fost excursie ca in cantecele de drumetie, pe care cabanierul nostru le-a strans intr-o colectie online.

Al doilea popas a fost pe partia din Azuga. Ce sa zic, atmosfera a fost ok, dar am avut mari emotii. Cum nu ma pricep sa schiez, sania a fost elementul cheie al distractiei. Ei bine, se pare ca e prea greu pentru romani sa inteleaga ca exista o partie pentru schiori si una pentru sanii, asa ca schiorii au ingnorat de foarte multe multe ori semnul “Interzis cu schiurile”, intre noi fie vorba, au facut asta si multi dintre cei cu snowboard-ul. Si uite asa, printre saniutile vesele, mai treceau vreo doi schiori cu 60 de km/h…

In al doilea rand, inteleg dorinta parintilor de a-si duce copiii iarna la munte, nimic rau in asta. Dar invata-l ca e bine ca dupa ce s-a oprit/ a cazut/ a ajuns la capatul derdelusului e bine sa se ridice, nu zaca precum o placinta si sa ii incomodeze pe altii. In plus, partia se coboara pe la mijloc, dar incercati sa urcati pe lateral, nu e musai sa urci pe unde ai coborat, daca nu vrei sa ai parte de un accident.

Ce am vazut la Peles si mi s-a parut trist… elevi nu stiu de unde, faceu pipi in paraul care trece prin curtea castelului, iar profesorii insotitori pareau de acord cu gestul lor, de vrme ce nu i-a atentionat nimeni ( de vazut, cred ca i-a vazut cineva, ca erau vreo 8 baieti insirati langa autocar).

Breaking News!!!

NewsIn a descoperit ca “Vodafone si Orange detin suprematia pe piata de telefonie 3G din Romania”. Sunteti siguri, stimati autori? Ca vreau sa mai spun si altora si nu vreau sa creada ca ii pacalesc. Adica ce sanse sunt sa mai fie un alt operator dominant, cand practitc numai Vodafone si Orange au retele de generatia a 3-a? RCS&RDS a lansat reteaua 3G abia la jumatatea lunii decemebrie a anului trecut, iar Zapp a anuntat abia zilele trecute furnizorul de echipamente pentru dezvoltarea acestui tip de retea. Sa mai socotim o data: 4 licente 3G vandute in Romania, 2 dezvoltate (una de Vodafone si alta de Orange) si 2 inca la inceput de drum. Nu stiu daca era nevoie de vreun raport ca sa stim ca cei doi operatori sunt dominanti, era, ca sa folosesc o expresie invatata de la dirigintele meu din liceu, “la mintea unui castravete… fara lujer”!

Companiile de transport interurban si-au umflat buzunarele de Sarbatori prin transportul calatorilor in conditii improprii, adica unul peste altul in masina, pretul unui bilet in picioare fiind egal cu cel al unui bilet pe scaun.

Am incercat sambata inainte de Craciun sa ajung in provincie la Gaesti. Am pierdut un tren si am zis sa incerc la microbuze. Pe ruta Bucuresti-Gaesti-Pitesti, microbuzele pleaca din autogara de pe strada Ritmului si de cele mai multe ori opresc si in Basarab unde toti soferii spun ca au “statie”. Basarab era mult mai aproape, asa ca am asteptat acolo vreo jumatate de ora. Trece primul microbuz, incetineste, lumea alearga sa prinda un loc si…. surpriza, soferul decide sa accelereze si sa intre din nou pe carosabil. Zic hai sa mergem la autogara, ca de acolo n-ar trebui sa fie probleme.

Zis si facut… Alerg fuga la autogara sa il prind pe urmatorul… Acolo, puhoi de lume. “Mergeti inauntru, ca se fac liste”, ma sfatuieste un nene din autogara. Intru.
“Buna ziua, vreau sa ma trec si eu pe lista pentru microbuzul spre Gaesti”.
“Se fac liste doar pentru Craiova”, imi raspunde acru un domn de la receptie.
“Bine, zic, dar uitati-va cata lume e in statie si asteapta pentru Pitesti!”
“Pai eu nu pot sa dau bilete inainte sau sa fac rezervari pentru Pitesti”
Pentru Craiova se putea, pentru Pitesti nu. Asta e! Ne-am urcat (eu si prietenul meu) intr-un microbuz cu chiu cu vai. Soferul… nemultumit tare! “Nu plec pana nu coborati”, a urlat la cei care nu au mai apucat locuri pe scaun si asteptau pe culoar sa plece masina. “Cum domnule, nu e posibil, asteptam de X ore”, “Da-ti-va jos ca nu plec”, da biletul, ia banii, nu vreau cupoane de pensie ca se termina anul si nu le deconteaza Casa de Pensii, OPC….

Au coborat unii si aplecat Maria Sa Soferul, care a tinut ocupat un loc pentru Maria Sa Dispecerul, un ratat de la Pitesti, care a crezut ca am ceva interes pentru dumnealui doar pentru ca l-am intrebat daca e dispecer. Nu era, si nu m-am mirat.

Ei bine, surpriza abia acum incepe. Maria Sa Soferul avea de luat pe cineva de la Basarab, asa ca a oprit si acolo, l-a ridicat pe Dispecer dupa scaun si a incarcat masina cu vreo 25 de oameni peste numarul de locuri, chiar daca potrivit legii 102/2006, este interzis transportul calatorilor in picioare in afara oraselor.

Ma enervez si apelez numarul de urgenta 112. Mi se face legatura la Politie, imi expun problema, dau cateva coordonate, iar de la capatul celalt al firului politistul imi raspunde “Pai sunt multe microbuze Isuzu in Bucuresti. Eu o sa anunt la echipaje… dar nu va garantez ca se intampla ceva…” POFTIM???? NU IMI GARANTEAZA CA UN POLITIST PLATIT SA ISI FACA DATORIA AR PUTEA SA OPREASCA UN MICROBUZ IN CARE SUNT 40 DE POTENTIALE VICTIME ALE UNUI ACCIDENT DE CIRCULATIE? Si in plus,or fi multe microbuze marca Isuzu inBucuresti dar nu toate sunt inscriptionate C&I Bucuresti-Gaesti-Pitesti si mai ales nu toate sunt in statia de RATB la Basarab si se indreapta spre iesirea din oras catre Chitila!!!! Oamenii ori erau prea obositi si asteptau Craciunul, ori ajunsese si la ei vorba ca C&I este firma unui demnitar.

La cat de incarcata era masina s-ar fi putut rasturna cu usurinta. Asa cum s-a intamplat in multe cazuri. Nu mai zic ca soferul a oprit si de doua ori intr-o localitate desi nu cred ca in caietul de sracini sau figureaza atatea opriri.

Doar randuri scrise in van, nimeni si nimic nu il mai aduce inapoi pe Manuel, victima unui astfel de microbuz, nimic nu domoleste durerea rudelor celor 15 morti din accidentul de la Slobozia, cauzat probabil de inghesuiala din masina. Exemplele pot continua, o lista sumara gasiti aici.

NU zic sa nu ne mai urcam in microbuze, dar putin respect din partea soferului, mai ales pentru lege si mai putin pentru calatori, n-ar strica. In definitiv sunt platiti din banii celor pe care trebuie sa ii transporte pana la destinatia aleasa, nu pana la mormant.

Buuun. Am participat saptamana trecuta la NetCamp. A fost prima oara in viata mea cand am mers la un eveniment de acest gen, cu aglomeratie de bloggeri, invitati straini and so on. Evenimentul era programat sa inceapa, conform invitatiei, la orele 9:00, a inceput evident (pentru altii evident, ca eu am alergat ca nebuna sa ajung acolo la fix) aproape de ora 10. Primul vorbitor a fost Hugh Macleod. A avut o prezentare pe tema produselor ca obiecte sociale (in jurul carora oamenii discuta ca sa socializeze?!?!), despre afacerea lui cu vinuri ieftine (da, ii place sa bea), ceva despre o caricatura pe care a facut-o el pentru microsoft etc, etc… Si da, ii place sa bea, zic eu, mai ales daca a facut prezentarea asta de o ora fara sa observe ca este descheiat la pantaloni dupa ce a inceput-o urland ca necivlizatii KULA KULA si starnind si auditoriul sa urle cu el (cred ca nu stia bancul cu bula care isi schimba numele in denis, pentru ca tot timpul colegii lui faceau glume cu tenta sexuala pe tema asta).
A mai vorbit Miel Van Opstal, evangelist Microsoft, despre faptul ca o companie ar trebui sa foloseasca o singura platforma de socializare online pentru a comunica cu clientii. Cat de convenabil este pentru Micrososot sa vorbeasca doar de o singura astfel de retea sociala, avand in vedere investitia in Facebook (investitie care a supra evaluat Facebook), Miel s-a cam ferit sa vorbeasca.
Am prins foarte putin din prezentarea despre telviziunea online si cat costa sa difuzezi clipuri online, facuta de Rodrigo Sepulveda Schul.
Am plecat putin cam dezamagita de la Net Camp, m-am simtit ca la o intalnire la care te invata cum sa iti deschizi o afacere, chiar daca tu nu vrei sa iti deschizi o afacere. A scris si mihai manole pe blogul lui alex radescu.

Am vazut in week end filmul documentar Cold Waves in regia lui Alexandru Solomon. Pana si eu auzisem cate ceva despre Europa Libera, desi aveam trei ani la revolutie. Nu zic neparat ca acum stiu mai multe despre cei care au lucrat in departamentul roman de la Munchen. Stiu ca intr-adevar s-a schimbat modul in care il privesc pe Balaceanu- Stolnici (cred ca si articolele din Cotidianul au avut influentalor). Oricum a fost tulburator sa o vad pe Mary Georgescu filmata de aproape in timp ce asculta vocea sotului ei, Vlad Georgescu, ucis de Securitate pentru ca difuza la radio fragmente din cartea lui Pacepa . N-am sa uit niciodata replica ei :”In poze pot sa il vad, dar sa il ascult este prea personal,prea real”. Mai apar in film Monica Lovinescu, Emil Hurezeanu, N. Constantin Munteanu si altii.

” Lumea s-a schimbat, alte razboaie sunt la ordinea zilei. Dar daca ascultam cu atentie vocile trecutului, s-ar putea sa intelegem ce se petrece sub ochii nostri.”

Aproximativ un sfert dintre romani isi cumpara locuinte pentru a le inchiria, arata un studiu realizat de compania imobiliara RealTime.Mi se pare o afacere destul de profitabila si cred ca se amortizeaza investitia in vreo cinci ani (n-am facut un calcul, doar mi-am dat cu parerea).

In vremurile comuniste lucrurile stateau evident altfel. Cititi mai multe in Wall-Street.