Feeds:
Articole
Comentarii

Fetele…

… la sala de sport. Povestea cineva odată că la sala de fitness vezi cele mai complexate fete. Evident, dacă n+ar avea nevoie să dea jos o aripioară, un colăcel, nu cred că ar pune piciorul pe acolo. BIne, mai există şi categoria celor care vin la agăţat şi le vezi cu cele mai mulate costume, cele mai scurte topuri şi purtându-se, evident, ca cele mai vulnerabile fiinţe din univers, care nu pot apăsa măcar o tastă de la bicicleta medicinală. Oricum, despre altceva voiam sa povestesc. Despre fetele care fac ora de gimnastică purtând dresurile pe ele,pentru ca apoi să ne ucidă la vestiar. Numai la o singură oră am văzut 3 astfel de specimene şi le-aş explica de la obraz ce miresme emană, dacă nu mi-ar fi ruşine de ruşinea lor. Deja am văzut zilele trecute un afiş cu „vă rugăm respectaţi normele minime de igienă”, poate se prind singure:).

Da, asta suntem, oameni de care alţii îăi pot bate joc. Aveam în minte un post mult mai acid, pregătit la virgulă, dar am zis că nu se cade sa vărs atâta mânie pe blog. De unde mânie? Am asistat aseară la un episod ca din filmele cu gangsteri. Treceam strada la piaţa Matache după ce aşteptasem culoarea verde. La mica distanţă în spatele meu, un trecea un băiat cu un rucsac mare în spate. pe la jumătatea străzii, un mahăr bruneţel, în maşină nemţească opreşte fix lângă genunchii băiatului şi zâmbeşte complice către jmekerul brunet din dreapta. Băiatul face un gest de apărare punând o mână în faţa maşinii. Relaxat, tipul din dreapta coboară geamul electric al maşinii şi întreabă zâmbitor: Te-ai speriat măh? De ce trebui să suportăm astfel de jigodii? Pentru că suntem proşti, avem organizaţii care apără drepturilor minorităţilor, dar am uitat să ne apărăm pe noi.

Agenda

Am aruncat zilele trecute toate cursurile de la facultate. Am pastrat doar cartile verzi de la Polirom si o parte din notitele de curs/seminar in format electronic. Printre cursuri am gasit prima agenda pe care am folosit-o dupa ce m-am angajat in presa. Imi notam la fiecare conferinta ce intrebari aveam de pus, nelamuriri, numere de telefon, imi transcriam documentarea … Ehe, multe amintiri. Subiecte pe care intentionam sa le propun sefilor si sa le abordez.  Am vrut initial sa o arunc, alaturi de celelalte agende pe care le-am scris la locul de munca. Dar nu m-a lasat inima. A fost prea special anul ala, in care am invatat atat de multe si din experienta altora si din propriile greseli. Am studiat-o sambat foaie cu foaie, am scormonit prin amintiri, bune si rele. Cred ca agenda asta se aseamana foarte mult cu hainele din tinerete, pe care femeile refuza sa el arunce; chiar daca stiu ca nu mai imbraca niciodata o anumita rochie, care nici nu-i mai vine in talie, n-ar putea sa o arunce de dragul vremurilor trecute. La fel si eu, chair daca nu mai scriu nimic in ea (ca nici nu mai e spatiu), tot n-am putut sa renunt la ea:)

Ajung in week end la Targoviste cu scopul dinainte stabilit de vizita ruinele cetatii de scaun. Din vechea curte domneasca au mai ramas o biserica, doar beciurile cetatii si turnul Chindiei refacut. Peretii turnului, plin de declaratii de dragoste de genul Ion+Vasilica =Big love.

La Manastirea de maici Dealu, ne intampina un peisaj foarte frumos, cu biserica ingrijita si maicute agitate care se ocupau de curatenie. Satule poate sa tot vada florile pe care le ingrijesc rupte de gura-casca aflati in vizita, maicile au plasat un mic blestem chiar la intrare in curte. Nu il mai tin minte in intregime dar suna ceva de genul: binecuvantare pentru cei ce privesc florile noastre si sa le cada mainile alora care le rup. Amin! Nu mai trebuie sa zic, ca in casa Domnului, la noi trebuie sa platesti 1 leu de om. Modic ce e drept, dar ma pune pe ganduri ca Domnul ne primeste doar pe bani si nu vrea sa aducem lumanarile de acasa. Mai departe, nu intru in polemici despre credinta fetelor bisericesti.

Chiar daca nu stau prea departe de birou, parcurg in fiecare dimineata lucratoare vreo 7 statii de autobuz in cel putin 45 de minute. Azi,  o doamna blonda se urca pe usa din fata, trece val vartej pe langa mine si  isi sprijina trupul de prima bara pe care o inalneste, nu alta decat cea de care incercam sa ma tin si eu. Eu perseverez sa ma tin, ea vrea sa stea cat mai rezemata. Cu un umar imi strivea mana, iar parul ei se rasfira printre degetele mele pe care eu evident ca le strangeam 🙂 ca sa pot ramane in picioare. Si uite asa trag duduile de par in autobuz absolut involunta. Asta dupa ce saptamana trecuta un mos era gata-gata sa imi scoata ochii cu un snop de gladiole pentru ca n-auzise ca intai trebuie sa coboare calatorii si apoi sa urce cei din statie.

Drumuri noi…

… pentru mine. Am acceptat o provocare noua pe care sper sa o indeplinesc cu succes.  Sa vedem cum va fi.

Never ending story

Strugurii sunt acri

… si Yahoo se gandea sa refuze oferta Microsoft inca inainte ca aceasta sa fie facuta publica. Cititi mai multe aici